My Inner Peace

Camino Frances Grup Ghidat Mai – Iunie 2024

Camino Frances este cel mai vechi traseu de pelerinaj către Santiago de Compostela, orașul ce se întinde sub protecția Sfântului Apostol Iacob, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus.

Frumusețea sa este unică, iar măreția celor 6 regiuni de Nord ale Spaniei ascunde o magie profundă ce însoțește pas cu pas transformarea interioară a călătorului către sine. Parcurgând acest drum timp de aproximativ 33 de zile (în funcție de ritmul grupului), pe lângă evoluția interioară, suntem martorii unui întreg inventar al diversității creației ce ne însoțește zi și noapte. De la munți și dealuri, la câmpii nesfârșite (celebrele mesetas), râuri și întinderi de viță de vie ce răsare dintr-un sol roșu (La Rioja) care te umple de energie mai ales în zilele însorite, până la liniștea cea mai profundă întreruptă de sunetul ploii sau de dialectele locale în care poți regăsi și urmări direct evoluția și transformarea limbii latine. Toate acestea și multe altele le poți găsi pe această rută ce duce la Santiago de Compostela. Iar de acolo, dacă mai putem cu toții și ne îngăduie timpul, ne aventurăm către Finisterre, să întâlnim magia Oceanului Atlantic.  

Perioada și reperele importante ale călătoriei

Perioada totală este de 42 zile cu plecare din București pe 08.05.2024 și întoarcere pe 18.06.2024, cu punct de pornire pe Camino în Saint-Jean-Pied-de-Port, Franța traversând Pirineii până în Roncesvalles, Spania.

  • 2 zile de transport tur-retur București – Saint-Jean-Pied-de-Port și Santiago de Compostela – București
  • 33 – 37 zile de mers pe jos, în funcție de ritmul grupului și de posibilitatea de a ajunge până la Finisterre și Muxía.
  • 3 zile de odihnă și vizitat Santiago de Compostela. Numărul zilelor de odihnă se vor decide în funcție de ritmul de mers până la Santiago și de opțiunea de a se parcurge pe jos drumul până la Finisterre și Muxía.

Buget: 4000 EUR* care include următoarele:

  • Bilete de Avion tur București – Paris – Biarritz sau București – Paris (în funcție de zborurile disponibile la momentul achiziționării biletelor de avion).
  • Bilete de Tren Biarritz – Bayonne – Saint-Jean-Pied-de-Port sau Tren Paris – Bayonne – Saint-Jean-Pied-de-Port (în funcție de zborurile disponibile la momentul achiziționării biletelor de avion și tren).
  • Bilete de Avion Santiago de Compostela – Bruxelles – București (în funcție de zborurile disponibile la momentul achiziționării biletelor de avion).
  • Bilet de Autocar Finisterre – Santiago de Compostela.
  • Cazarea în refugii (albergue) pentru toate cele 41 de nopți.
  • Ghidaj spiritual, emoțional, mental și fizic pe parcursul întregii călătorii și susținere la cerere.

ATENȚIE!!! Bugetul NU include:

  • Mâncarea zilnică estimată la un cost minim de 1260 EUR de pelerin (nu la restaurante de 4-5* 😊) pentru toate cele 42 zile. Dat fiind faptul că în anumite momente din zi pot fi persoane care pot alege să meargă singure până la următorul refugiu, iar preferințele culinare pot varia foarte mult, cel mai potrivit este ca bugetul de mâncare să fie administrat de fiecare în parte. Sunt albergue-uri care pot include micul dejun în cuantumul sumei de cazare, însă pentru a organiza zilele conform nevoilor grupului, aceste costuri nu se pot estima în avans.
  • Cheltuielile personale de pe drum (intrări la obiective turistice, suveniruri etc.)

Programul detaliat este următorul:

08.05plecare din București dimineața către SJPP cu escală în Paris și zbor direct către Biarritz de unde luăm trenul către Bayonne și apoi către SJPP. sau cu tren din Paris către SJPP, conform variantelor oferite la punctul anterior referitor la buget.

Camino de Santiago
Saint Jean Pied de Port – 15 aprilie 2013

09.05 – plecare pe Camino din SJPP pe ruta Valcarlos sau pe ruta Napoleon (în funcție de opțiunea grupului) și traversarea Pirineilor către Roncesvalles.

Camino de Santiago
Pirinei – Ruta Napoleon – 16 aprilie 2013
Camino de Santiago
Pirinei – Ruta Napoleon – 16 aprilie 2013

IMPORTANT! Pentru un ritm mediu al grupului de 25-26 de kilometri pe zi, estimăm că vom ajunge la Santiago de Compostela după aproximativ 33 de zile.

10.06 ajungem la Catedrala din Santiago de Compostela. Aici decidem dacă parcurgem distanța de aproximativ 93 km pe jos până la Finisterre sau aproximativ 130 km incluzând și Muxía, sau cu autobuzul, precum și câte zile rămânem în Santiago de Compostela.

11.06 program de voie, vizităm Santiago de Compostela, în funcție de data la care ajungem și de decizia grupului de a rămâne aici sau de a merge pe jos către Muxía și Finisterre.

La Catedral de Santiago de Compostela – Plaza del Obradoiro – iunie 2023

12 – 14.06* – 3 zile de mers din Santiago de Compostela până în Muxía. Această parte este opțională și este de preferat să se decidă la nivel de grup în funcție de ritmul de mers și de timpul necesar parcurgerii drumului până la Santiago de Compostela. Camino este plin de surprize și oricât de mult ai planifica la plecare, el îți va oferi experiența de care ai nevoie pentru creșterea ta personală și spirituală. De aceea, partea până la Muxía și Finisterre este, în primul rând, un timp de rezervă pe care ni-l luăm pentru a ne asigura că ajungem până la finalul perioadei la Santiago de Compostela. Pentru Finisterre și Muxia, dacă se dorește a se vizita, aceasta se poate realiza oricum cu autobuzele locale, iar într-o zi se pot vedea rapid amândouă.

15.06* de mers pe jos de la Muxía la Finisterre (dacă se optează pentru această parte) și cazat în Finisterre pentru a privi apusul pe Oceanul Atlantic de pe Capul Finisterre.

Camino de Santiago
Cabo Finisterre – iunie 2019

16.06 avem posibilitatea să ne mai bucurăm o zi de magia din Finisterre, iar dacă este soare, chiar de plajă la Oceanul Atlantic sau ne vom întoarce după-amiază în Santiago de Compostela pentru a petrece ultimele două zile pe străduțele cu mii de secrete și zeci de mii de pelerini care sărbătoresc încheierea unui ciclu alchimic.

17.06 zi de odihnă în Santiago de Compostela.

18.06 zbor retur Santiago de Compostela – București cu escală în Bruxelles sau în alt oraș (în funcție de zborurile disponibile la momentul achiziționării biletelor de avion).

Vremea în lunile mai-iunie pe această parte de Camino, oscilează între 15-18o C, cu tendințe de ploaie (estimat 50% din timp) și soare (estimat 50% din timp).

Intersecția unde se bifurcă drumurile spre Muxia și Finisterre – 4 iulie 2018

Echipament:

  1. Rucsac cât mai ușor posibil (greutatea maximă plin să nu depășească 10% din masa corporală a persoanei care îl va purta în spate)
  2. Pelerină de ploaie
  3. Recipient de apă
  4. Borsetă pentru bani, pașaport, șervețele, gel antibacterian și alte lucruri mici și utile (ex. ace de siguranță, ac și ață de cusut pentru bășici, dezinfectant, spork, medicamente uzuale etc.) pe care să le aveți la îndemână oricând.
  5. Haine (cu mânecă lungă și scurtă) din microfibră care să se usuce repede, recomandat nu mai mult de două perechi din fiecare item, cu excepția șosetelor pe care le veți schimba cel puțin de două ori în timpul unei zile de mers.
  6. Geacă cu factor de căldură și pantaloni lungi (minim o pereche).
  7. Bocanci / încălțăminte de trakking recomandat cu 2 numere mai mari pentru că vi se vor umfla picioarele de la atâtea zile consecutive de mers.
  8. Papuci / șlapi care se vor folosi la duș și pentru eliberarea picioarelor după cazarea zilnică la refugiu.
  9. Bețe de trakking – recomandate, dar nu obligatorii. Bețele ajută la echilibrare și dau ritm mersului, dar nu sunt obligatorii. Se pot găsi și bețe de lemn prin pădurile pe care le vom întâlni pe drum.
  10. Pălărie de soare / bandană, ochelari de soare și cremă de protecție solară.
  11. Sac de dormit cu factor de căldură (unele albergues-uri nu au încălzire centrală).

Beneficii pe care le oferim cu drag călătorului de Camino: 😊

  1. Asistență și implicare în achiziționarea echipamentului potrivit pentru fiecare persoană înscrisă.
  2. Pașaport de Camino sau credencial, în care veți colecta șampilele de pe drum în baza cărora veți obține certificatul din Santiago de Compostela care atestă parcurgerea pe jos a întregului drum.
  3. Ghid spiritual de la plecare până la sosirea înapoi în București.
Biroul de Primire a Pelerinului – 24 iulie 2022

Camino de Santiago nu este o vacanță! Este un drum spiritual alchimic care te transformă! Sunt situații în care vei ști ce să faci și situații în care vei avea nevoie de susținere. Dacă îți este frică să mergi singur(ă), te poți pregăti mental și spiritual împreună cu ghidul grupului în primele zile de mers, pentru ca mai apoi ”să zbori singur”, dacă asta alegi să faci!

IMPORTANT!!!

  • Înainte de plecarea pe Camino Francez, este necesară o pregătire fizică care să acopere plimbări lungi de minimum 25-30 de kiliometri. Mintea și corpul este OBLIGATORIU să se acomodeze cu efortul de lungă durată și mai ales cu reperele unui număr mare de kilometri de mers pe jos.
  • Astfel, ÎN GRUP VOR FI ACCEPTATE DOAR PERSOANELE CARE POT DEMONSTRA CĂ S-AU PREGĂTIT ÎN PREALABIL ȘI CĂ AU MERS PE JOS CEL PUȚIN DE 3-5 ORI 30 DE KILOMETRI ÎNTR-O ZI.
  • În luna martie sau aprilie, în funcție de vremea din România, grupul format se va organiza împreună cu liderul de grup, Diana-Maria Georgescu, pentru o tură de 2-3 zile de mers pe jos undeva la munte. Participarea este OBLIGATORIE pentru toate persoanele înscrise, pentru a înțelege pe viu ce înseamnă o zi de Camino, pentru verificarea echipamentului și pentru siguranța că nu lipsește nimic esențial din acesta la plecarea pe Camino de Santiago de Compostela.

Atât pe parcursul perioadei de pregătire cât și pe Camino, Diana-Maria Georgescu, ”Călător prin lume, Călător prin viață, Călător prin Timp” care a parcurs întregul Camino Frances (2013), întregul Camino Portugues (2018) și a pornit la drum cu primul grup organizat din România în 2019 pe Camino Portugues (ruta Porto – Santiago de Compostela – Finisterre), continuând apoi pe aceeași rută cu alte două grupuri în 2022 și 2023, îți va sta la dispoziție și te va ghida să îți depășești temerile și umbrele pe care acest drum le scoate la suprafață în mod spontan. Trebuie doar să ceri să fii ajutat! 😊

Detalii adiționale și înscrierile se pot solicita la adresa de e-mail diana.georgescu@my-inner-peace.com. Rezervarea locului se va face după achitarea primei tranșe de 1600 EUR până la data de 29.02.2024.

Restul tranșelor se vor achita după cum urmează:

  • 1200 EUR până la 29.03.2024
  • 1200 EUR până la 29.04.2024

ATENȚIE!

  • Bugetele de mai sus sunt valabile pentru cei care vor achita prima tranșă până la data de 29.02.2024. După această dată, bugetul poate suferi modificări în funcție de prețul biletelor de avion de la momentul înscrierii.  
  • În cazul retragerii din grup înainte de plecare, plățile realizate NU vor fi resturnate!!!
  • Este foarte important ca la înscriere fiecare să se gândească bine dacă poate susține fizic, mental, emoțional și financiar o perioadă de 42 de mers pe jos, iar înscrierea să se facă pe baza motivației intrinseci profunde pentru o astfel de experiență. Pe un astfel de drum grupurile sunt mici, iar bugetul este construit astfel încât să fie rezonabil pentru pelerini. Astfel, retragerea bruscă a unei persoane poate afecta plecarea la drum a întregului grup dacă nu se va respecta condiția minimă de 5 persoane.

Camino, dacă îți șoptește deja magic în sânge, este experiența de care te vei îndrăgosti iremediabil și locul în care te vei reîntoarce cel puțin încă o dată. Este calea spre tine, vegheată de Calea Lactee.

Iar dacă vrei să-ți faci o idee despre experiența mea pe Camino Frances din 2013, dar și despre celelalte experiențe de pe Camino Portugues, te invit să urmărești interviul luat de Maria Coman pentru emisiunea Dar și Har de la Antena3:

Emisiunea Dar și Har cu Maria Coman și Diana-Maria Georgescu la Antena3

Pe scurt, Camino ești tu, cel care nu știi acum că ești!

Buen Camino!

Santiago de Compostela – Muxia, mai 2019

Camino de Santiago, Guided Group April-May 2020

Camino de Santiago

Camino Frances is the oldest path to Santiago de Compostela, the beautiful city protected by Saint James, one of the 12 Apostles of Jesus Christ.

Its unique beauty lies in the greatness of the 6th Northen regions of Spain, hidding a profound magic that accompanies the pilgrim inner transformation towards himself. Walking this path for approximately 25-28 days (according to the group’s rhythm), we will be witnessing an entire inventory of the creation diversity. Mountains, hills, the endless mesetas, rivers and vine varieties raising from a red soil (La Rioja) are the sources of a great energy filling you up everyday.

All these and much more can be found on this route towards Santiago de Compostela. And from there, if we still can (and I’m sure we will 😊) and if the time alows it, we can walk towards Finisterre, to meet the magic Atlantic Ocean.  

To be able to meet the needs in terms of time of the people willing to walk this path, we have to versions available. Depending on the availability of the majority of the people registered for this group we will start walking the longuest path of 33 or 32 days (in case we exclude the day spent to walk cross the Pyrenees), or the shortest path of 24 days.  

Camino de Santiago
Pyrenees – The Napoleon Route on April 14th 2013

The extended period of time is 33 days. We can either start walking in Saint Jean Pied de Port (France) crossing the Pyrenees towards Roncesvalles (Spain), or start walking in Roncesvalles in which case the extended period of time will count 32 days.

  • 2 days of transportation to the meeting point and from Santiago de Compoatela back home
  • 29 or 30 walking days (minimum)
  • 1 day resting and visiting Santiago de Compostela. The resting days number will be decided at group level according to the walking rhythm towards Santiago and taking into consideration the option of walking or not to Finisterre.

Budget: 1800 EUR* including the following:

  • Bus ticket Finisterre – Santiago de Compostela
  • Accomodation in albergue
  • Spiritual guidance

IMPORTANT!!! The Budget does NOT include:

  • Transportantion to the meeting point (flights, bus tickets etc.). However, this can be arraged upon request but will be charged seperatly according to the ticktes price.*   
  • Daily meal estimated to a minimum cost of 750 EUR per pilgrim (we do not include here 4-5* restaurants 😊) for all 33 days.
  • Personal expences (entree fee to certain touristic obiectives, suvenirs etc.)

*We welcome people from any part of the world, and according to the traveling distance the price will be different, that’s why we cannot estimate a traveling cost.

Camino de Santiago
Pyrenees – The Napoleon Route on April 14th 2013

The detailed schedule is the following:

April 25 – transportation to the meeting point: Saint Jean Pied de Port or Roncesvalles, according to group’s decision.

Camino de Santiago
Saint Jean Pied de Port, April 12, 2013

April 26 – start walking the Camino towards Santiago de Compostela.

Camino de Santiago
Roncesvalles, April 15th 2013

IMPORTANT! For a medium rhythm, we estimate to reach Santiago de Compostela after approximately 25 days (if we start in Roncesvalles) or 26 days (if we start in SJPP).

May 20* or 21st we reach the Cathedral of Santiago de Compostela. Here we  decide if we walk further for other 90 km to Finisterre or we take the bus, and according to this decision we see also how many days we can stay in Santiago de Compostela.

May 20* or 21st we visit and rest in Santiago de Compostela, based on the decision taken (to walk or not to Finisterre).

May 21st  – May 24* (or 22nd-25), 3 days walking from Santiago de Compostela to Finisterre. This part is optional and we prefer to decide at group level based on the walking rhythm and the time spent to reach Santiago de Compostela.

Camino is full of surprises! No matter how detailed is the planning done before the trip, Camino will give you the right experience to help you grow. That’s why the 3 days walkinf part is a buffer we take to make sure we all reach Santiago de Compostela by the end of the trip. For Finisterre and Muxia, if the group wants to visit them, we can take the bus and see both of them in one day.

May 25* or 26 we will end our adventure in Finisterre and Muxia (if the group choose to see them) and we will come back in the afternoon to Santiago de Compostela for a last evening enjoying the spirit of the city where so many pilgrims are celebrating the end of an alchemic cycle.

May 26* or 27 we all fly back home.

*Different dates due to the fact that we will choose together the staing point. So, for 32 days staring in Roncesvalles we will come back home on May 26.

The shorter period of time

Camino de Santiago
La Catedral de Burgos, April 25th 2013

The shorter period of time is 24 days and we start from Burgos.

  • 2 days of transportation to the meeting point and from Santiago de Compostela back home
  • 20 walking days (minimum)
  • 1 day resting and visiting Santiago de Compostela. The resting days number will be decided at group level according to the walking rhythm towards Santiago and taking into consideration the option of walking or not to Finisterre.

Budget: 1580 EUR* including the following:

  • Bus ticket Finisterre – Santiago de Compostela
  • Accomodation in albergue
  • Spiritual guidance

IMPORTANT!!! The Budget does NOT include:

  • Transportantion to the meeting point (flights, bus tickets etc.). However, this can be arraged upon request but will be charged seperatly according to the ticktes price.*
  • Daily meal estimated to a minimum cost of 750 EUR per pilgrim (we do not include here 4-5* restaurants 😊) for all 33 days.
  • Personal expences (entree fee to certain touristic obiectives, suvenirs etc.)

*We welcome people from any part of the world, and according to the traveling distance the price will be different, that’s why we cannot estimate a traveling cost.

The detailed schedule is the following:

April 30 – transportation to the meeting point in Burgos.

May 1st – start walking the Camino towards Santiago de Compostela.

IMPORTANT! For a medium rhythm, we estimate to reach Santiago de Compostela after approximately 17 days.

May 17 we reach the Cathedral of Santiago de Compostela. Here we  decide if we walk further for other 90 km to Finisterre or we take the bus, and according to this decision we see also how many days we can stay in Santiago de Compostela.

Santiago de Compostela
La Catedral de Santiago de Compostela – Plaza del Obradoiro, May 17th 2019

May 18 we visit and rest in Santiago de Compostela, based on the decision taken (to walk or not to Finisterre).

May 19 – May 21st, 3 days walking from Santiago de Compostela to Finisterre. This part is optional and we prefer to decide at group level based on the walking rhythm and the time spent to reach Santiago de Compostela.

Camino de Santiago
Cabo Finisterre, May 19th 2019

Camino is full of surprises! No matter how detailed is the planning done before the trip, Camino will give you the right experience to help you grow. That’s why the 3 days walkinf part is a buffer we take to make sure we all reach Santiago de Compostela by the end of the trip. For Finisterre and Muxia, if the group wants to visit them, we can take the bus and see both of them in one day.

May 22nd we will end our adventure in Finisterre and Muxia (if the group choose to see them) and we will come back in the afternoon to Santiago de Compostela for a last evening enjoying the spirit of the city where so many pilgrims are celebrating the end of an alchemic cycle.

May 23 we all fly back home.

The wheater in April-May on this part of the Camino, varies between 15-18o C, with half rain half sunny days tendencies.

Benefits we kindly offer to the pilgrim: 😊

  1. Assistence when choosing the Camino technical equipment.
  2. For the extended period of 33 days while we cross the Pyrenees, the Budget it’s the same as for the 32 days starting in Roncesvalles. You will probably be quite nervous on this stage, so the accomodation for that first night it’s on us. You just need to sleep well and dream you have reached Roncesvalles at the end of the first walking day, and then you just have to make this dream come treu smiling! 😊
  3. Spiritual guidance from the first to the last day on the Camino.

Camino de Santiago it’s not a vacation! It’s a spiritual alchemic path that will transform you! There are situations when you will know what to do, and other scenarious when you will most probably need support. If you don’t like to walk alone at the begining due to some personal beliefs or fears, you can get the spiritual support you need from your guide during the first days of walking, and then you can try to walk alone for some hours regrouping later with the members of the group. And this is just one exemple to overcome a fear or a limit you may feel you have.

In this regard, Diana-Maria Georgescu, ”World traveler, Life traveler, Time traveler” will be you spiritual guide. Diana has also walked the Camino de Santiago three times: the entire Camino Frances (2013), the entire Camino Portuguese (2018), and she launched in 2019 the first organized Romanian guided group walking 450 km of the Camino Portuguese (Porto – Santiago de Compostela – Finisterre). She experienced herself the power of inner alchemy during this pilgrimage, and she will be next to you to help you overcome your fears and shadows that this path may reveal. You just have to ask for her support. 😊

You can ask for additional details via e-mail: diana.georgescu@womenesteeminternational.com. The booking of your spot in the group will be done once the payment is processed.

If Camino wispers already in your blood, it’s the kind of experience you will fall in love with forever and the place where you will come back at least once. It is essentially the path towards yourself following the Milky Way.

If you like to feel a first taste of this pilgrimage, check out this article below:

Briefly, Camino is YOU! That version of YOU that you haven’t met yet!

Buen Camino!

Camino de Santiago
Dumbria – on the way to Finisterre, May 19th 2019

Camino Frances Grup Ghidat Aprilie – Mai 2020

Camino Frances

Camino Frances este cel mai vechi traseu de pelerinaj către Santiago de Compostela, orașul ce se întinde sub protecția Sfântului Apostol Iacob, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus.

Frumusețea sa este unică, iar măreția celor 6 regiuni de Nord ale Spaniei ascunde o magie profundă ce însoțește pas cu pas transformarea interioară a călătorului către sine. Parcurgând acest drum timp de aproximativ 25-28 de zile (în funcție de ritmul grupului), pe lângă evoluția interioară, suntem martorii unui întreg inventar al diversității creației ce ne însoțește zi și noapte. De la munți la dealuri, câmpii nesfârșite (celebrele mesetas), râuri și întinderi de viță de vie ce răsare dintr-un sol roșu (La Rioja) care te umple de energie mai ales în zilele însorite, până la liniștea cea mai profundă întreruptă de sunetul ploii sau de dialectele locale în care poți regăsi și urmări direct evoluția și transformarea limbii latine. Toate acestea și multe altele le poți găsi pe această rută ce duce la Santiago de Compostela. Iar de acolo, dacă mai putem cu toții și ne îngăduie timpul, ne aventurăm către Finisterre, să întâlnim magia Oceanului Atlantic.  

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor care își doresc să parcurgă această rută și se lovesc de impedimentul de timp, propunem 2 variante de traseu. În funcție de cum se formează grupul și de disponibilitatea majorității, vom porni pe ruta extinsă de 33 sau 32 de zile (în cazul în care excludem traversarea Pirineilor pe jos), ori pe cea redusă de 24 de zile.  

Perioada extinsă

Perioada extinsă este de 33 zile cu plecare din București pe 25.04.2020 și întoarcere pe 27.05.2020, dacă decidem la nivel de grup să pornim din Saint Jean Pied de Port (Franța) traversând Pirineii până în Roncesvalles (Spania), sau de 32 de zile cu plecare din București în aceeași zi, dar cu pornire pe Camino din Roncesvalles și întoarcere în București pe 26.05.2020.

  • 2 zile de transport tur-retur București – Saint Jean Pied de Port și Santiago de Compostela – București
  • 29 sau 30 zile de mers pe jos (minimum)
  • 1 zi de odihnă și vizitat Santiago de Compostela. Numărul zilelor de odihnă se vor decide în funcție de ritmul de mers până la Santiago și de opțiunea de a se parcurge pe jos drumul până la Finisterre.

Buget: 1995 EUR* care include următoarele:

  • Bilete de Avion tur București – Paris – Biarritz
  • Bilete de Tren Biarritz – Bayonne – Saint Jean Pied de Port sau minivan Biarritz – Roncesvalles
  • Bilete de Avion Santiago de Compostela – Londra – București 
  • Bilet de Autocar Finisterre – Santiago de Compostela
  • Cazarea în refugii (albergue)
  • Ghidaj spiritual

ATENȚIE!!! Bugetul NU include:

  • Mâncarea zilnică estimată la un cost minim de 750 EUR de pelerin (deci nu la restaurante de 4-5* 😊) pentru toate cele 33 zile. Dat fiind faptul că în anumite momente din zi pot fi persoane care pot alege să meargă singure până la următorul refugiu, cel mai bine este ca bugetul de mâncare să fie administrat de fiecare în parte.
  • Cheltuielile personale de pe drum (intrări la obiective turistice, suveniruri etc.)

Programul detaliat este următorul:

25.04 – plecare din București dimineața către SJPP cu escală în Paris și zbor direct către Biarritz, de unde luăm trenul către Bayonne și apoi către SJPP.

Camino de Santiago
Saint Jean Pied de Port

SAU

25.04 – plecare din București dimineața cu escală în Paris și zbor direct către Biarritz, de unde vom închiria un minivan care ne va trece în Spania (Roncesvalles). Aceasta este opțiunea în care decidem să renunțăm la etapa de traversare a Pirineilor pe jos.

Camino de Santiago
Roncesvalles

26.04 – plecare pe Camino din SJPP pe ruta Valcarlos și traversarea Pirineilor către Roncesvalles sau direct din Roncesvalles către Santiago de Compostela.

Camino de Santiago
Pirinei – Ruta Napoleon
Camino de Santiago
Pirinei – Ruta Napoleon

IMPORTANT! Pentru un ritm mediu al grupului estimăm că vom ajunge la Santiago de Compostela după aproximativ 25 de zile (dacă plecarea se face din Roncesvalles) sau 26 (dacă plecarea se face din SJPP).

20* sau 21.05 ajungem la Catedrala din Santiago de Compostela. Aici decidem dacă parcurgem distanța de 90 km pe jos până la Finisterre sau cu autobuzul, precum și câte zile rămânem în Santiago de Compostela.

21* sau 22.05 program de voie, vizităm Santiago de Compostela, în funcție de data la care ajungem și de decizia grupului de a rămâne sau a merge pe jos către Finisterre.

21 – 24.05* (sau 22-25.05), 3 zile de mers din Santiago de Compostela până în Finisterre. Această parte este opțională și este de preferat să se decidă la nivel de grup în funcție de ritmul de mers și de timpul necesar parcurgerii drumului până la Santiago de Compostela. Camino este plin de surprize și oricât de mult ai planifica la plecare, el îți va oferi experiența de care ai nevoie pentru creșterea ta personală și spirituală. De aceea, partea până la Finisterre este în primul rând un timp de rezervă pe care ni-l luăm pentru a ne asigura că ajungem până la finalul perioadei la Santiago de Compostela. Pentru Finisterre și Muxia, dacă se dorește a se vizita, aceasta se poate realiza oricum cu autobuzele locale, iar într-o zi se pot vedea rapid amândouă.

25.05* sau 26.05. vom încheia aventura la Finisterre și Muxia (dacă se optează pentru această parte) și ne vom întoarce după-amiază în Santiago de Compostela pentru o ultimă seară petrecută pe străduțele cu mii de secrete și zeci de mii de pelerini care sărbătoresc încheierea unui ciclu alchimic.

26.05* sau 27.05 zbor retur Santiago de Compostela – București cu escală în Londra.

*Date pentru opțiunea de 32 de zile cu plecare din Roncesvalles și întoarcere în București pe 26.05.2020.

Perioada redusă

Camino de Santiago
La Catedral de Burgos

Perioada redusă este de 24 zile și pornim din Burgos, către care vom pleca din București pe data de 30.04.2020, revenind în București pe 23.05.2020.

  • 2 zile de transport tur-retur București – Burgos și Santiago de Compostela – București
  • 20 zile de mers pe jos (minimum)
  • 1 zi de odihnă și vizitat Santiago de Compostela. Numărul zilelor de odihnă se vor decide în funcție de de ritmul de mers până la Santiago și de opțiunea de a se parcurge pe jos drumul până la Finisterre.

Buget: 1775 EUR* care include următoarele:

  • Bilete de Avion tur București – Madrid
  • Bilet de Autocar Madrid – Burgos
  • Bilet de Avion Santiago de Compostela – Londra – București 
  • Bilet de Autocar Finisterre – Santiago de Compostela
  • Cazarea în refugii (albergue)
  • Ghidaj spiritual

ATENȚIE!!! Bugetul NU include:

  • Mâncarea zilnică estimată la un cost minim de 550 EUR de pelerin (deci nu la restaurante de 4-5* 😊) pentru toate cele 24 zile. Dat fiind faptul că în anumite momente din zi pot fi persoane care pot alege să meargă singure până la următorul refugiu, cel mai bine este ca bugetul de mâncare să fie administrat de fiecare în parte.
  • Cheltuielile personale de pe drum (intrări la obiective turistice, suveniruri etc.)

Programul detaliat este următorul:

30.04 – zbor București – Madrid și apoi autocar Madrid – Burgos.

01.05 – plecare pe Camino din Burgos.

IMPORTANT! Pentru un ritm mediu al grupului estimăm că vom ajunge la Santiago de Compostela după aproximativ 17 zile.

17.05 ajungem la Catedrala din Santiago de Compostela. Aici decidem dacă parcurgem distanța de 90 km pe jos până la Finisterre sau cu autobuzul și câte zile rămânem în Santiago de Compostela.

Santiago de Compostela
La Catedral de Santiago de Compostela – Plaza del Obradoiro

18.05 program de voie, vizităm Santiago de Compostela, în funcție de data la care ajungem și de decizia grupului de a rămâne sau a merge pe jos către Finisterre.

19 – 21.05, 3 zile de mers din Santiago de Compostela până în Finisterre.

Camino de Santiago
Cabo Finisterre

Această parte este opțională și este de preferat să se decidă la nivel de grup în funcție de ritmul de mers și de timpul necesar parcurgerii drumului până la Santiago de Compostela. Camino este plin de surprize și oricât de mult ai planifica la plecare, el îți va oferi experiența de care ai nevoie pentru creșterea ta personală și spirituală. De aceea, partea până la Finisterre este în primul rând un timp de rezervă pe care ni-l luăm pentru a ne asigura că ajungem până la finalul perioadei la Santiago de Compostela. Pentru Finisterre și Muxia, dacă se dorește a se vizita, aceasta se poate realiza oricum cu autobuzele locale, iar într-o zi se pot vedea rapid amândouă.

22.05 vom încheia aventura la Finisterre și Muxia (dacă se optează pentru această parte) și ne vom întoarce după-amiază în Santiago de Compostela pentru o ultimă seară petrecută pe străduțele cu mii de secrete și zeci de mii de pelerini care sărbătoresc încheierea unui ciclu alchimic.

23.05 zbor retur Santiago de Compostela – București cu escală în Londra.

Vremea în lunile aprilie-mai pe această parte de Camino, oscilează între 15-18o C, cu tendințe de ploaie (estimat 50% din timp) și soare (estimat 50% din timp).

Echipament:

  1. Rucsac cât mai ușor posibil (greutatea maximă plin să nu depășească 10% din masa corporală a persoanei care îl va purta în spate)
  2. Pelerină de ploaie
  3. Recipient de apă
  4. Borsetă pentru bani, pașaport, șervețele, gel antibacterian și alte lucruri mici și utile (ex. ace de siguranță, ac și ață de cusut pentru bășici, dezinfectant, spork, medicamente uzuale etc.) pe care să le aveți la îndemână oricând.
  5. Haine (cu mânecă lungă și scurtă) din microfibră care să se usuce repede, recomandat nu mai mult de două perechi din fiecare item, cu excepția șosetelor pe care le veți schimba cel puțin de două ori în timpul unei zile de mers.
  6. Geacă cu factor de căldură și pantaloni lungi (minim o pereche).
  7. Bocanci / încălțăminte de trakking recomandat cu 2 numere mai mari pentru că vi se vor umfla picioarele de la atâtea zile consecutive de mers.
  8. Papuci / șlapi care se vor folosi la duș și pentru eliberarea picioarelor după cazarea zilnică la refugiu.
  9. Bețe de trakking – recomandat dar nu obligatoriu. Bețele ajută la echilibrare și dau ritm mersului, dar nu sunt obligatorii. Se pot găsi și bețe de lemn prin pădurile pe care le vom întâlni pe drum.
  10. Pălărie de soare / bandană, ochelari de soare și cremă de protecție solară.
  11. Sac de dormit cu factor de căldură (unele albergues-uri nu au încălzire centrală).

Beneficii pe care le oferim cu drag călătorului de Camino: 😊

  1. Asistență și implicare în achiziționarea echipamentului potrivit pentru fiecare persoană înscrisă.
  2. Pentru varianta extinsă de drum de 33 de zile cu traversarea Pirineilor, costul rămâne neschimbat ca pentru cea cu 32 de zile cu plecare din Roncesvalles. Vei avea oricum emoții pe această etapă, așa că ai acea noapte de cazare de la noi. Să dormi bine și să te visezi că ai ajuns deja în Roncesvalles la finalul primei zile, iar apoi să materializezi visul cu zâmbetul pe buze! 😊
  3. Ghid spiritual de la plecare până la sosirea înapoi în București.

Camino de Santiago nu este o vacanță! Este un drum spiritual alchimic care te transformă! Sunt situații în care vei ști ce să faci și situații în care vei avea nevoie de susținere. Dacă îți este frică să mergi singur(ă), te poți pregăti mental și spiritual împreună cu ghidul grupului în primele zile de mers, pentru ca mai apoi ”să zbori singur”, dacă asta alegi să faci! Și exemplele pot continua.

În acest sens, Diana-Maria Georgescu, ”Călător prin lume, Călător prin viață, Călător prin Timp” care a parcurs întregul Camino Frances (2013), întregul Camino Portugues (2018) și a pornit la drum cu primul grup organizat din România în 2019 pe Camino Portugues (ruta Porto – Santiago de Compostela – Finisterre) îți va sta la dispoziție și te va ghida să îți depășești temerile și umbrele pe care acest drum le scoate la suprafață în mod spontan. Trebuie doar să ceri să fii ajutat! 😊

Detalii adiționale și înscrierile se pot solicita la adresa de e-mail diana.georgescu@womenesteeminternational.com. Rezervarea locului se va face după achitarea primei tranșe de 700 EUR.

ATENȚIE! Bugetele de mai sus sunt valabile pentru cei care vor achita prima tranșă până la data de 20.02.2020. După această dată, bugetul poate suferi modificări în funcție de prețul biletelor de avion de la momentul înscrierii.  

Camino, dacă îți șoptește deja magic în sânge, este experiența de care te vei îndrăgosti iremediabil și locul în care te vei reîntoarce cel puțin încă o dată. Este calea spre tine, vegheată de Calea Lactee. Iar dacă vrei să-ți faci o idee despre experiența mea pe Camino Frances din 2013, te invit să citești și acest articol în engleză:

Pe scurt, Camino ești tu, cel care nu știi acum că ești!

Buen Camino!

Camino de Santiago
Dumbria – traseul către Finisterre