My Inner Peace

Metamorfoză

E roșu înghețat

și totuși pare-nfocat.

Petală cu petală

refuză sub ger să moară.

Zâmbește parcă

atunci când norii se-apleacă

și crește-n culoare

invocând un nou soare.

Nu-i simt parfumul

s-a-mprăștiat ca și fumul.

Și nici savoarea

ce s-a unit cu marea.

Încerc să-l prind

sub lupa de argint,

să-l fac al meu

ca pe un nou trofeu

Mă-ndrăgostesc

și pe loc înfloresc,

sunt trandafir

cu inimă de safir.

Camino de București

În fiecare pas

stă puterea ascunsă

a fiecărui glas

mort sub o frunză.

Și ca printr-o minune

se naște un sens

când soarele apune

și corpul este-n mers.

Există acea vrajă

pe care doar tu

o simți ca o bază

ce nu-ți spune nu

când vrei să te-avânți

să mergi mai departe

să calci și să uiți

cum mintea desparte

oameni rătăcind

prin visuri ce mor,

țeluri apunând

când sufletu-i gol.

E curată magie

să mergi fără gând,

să zbori prin vecie

călcând pe pământ.

În fiecare pas

crește iubirea

unicului glas

ce-anunță trezirea.

Alb-negru

În alb curg pene de înger,

în negru s-a pitit luna,

în nori plutește un fulger

și lasă să cadă bruma.

E frig de-mi îngheață și gândul!

Mai bine! El chiar nu-mi lipsește!

Și simt cu bizar tot pământul

sub frunze se zgribulește.

Doar zâmbetul naște o stare

de bine ce mă încălzește

și îngeri coboară din zare

iar focul din inimă crește.

Din alb se-ntrupează doi îngeri,

din negru se-arată și luna,

din stele cad oamenii sinceri,

când albul și negrul sunt una.

Fecioarele devin vocale

Fecioarele devin vocale

Și vocea lor mușcă timpanul!

După o viață de răbdare

au început să-și strige amarul.

Nu pentru că nu le mai placi

sau pentru c-ai greșit cumva,

ci pentru că-s pline de draci

pitiți prin umbrele de stea.

Fecioarele în general

sunt dulci și pline de candoare,

îți iartă multe și contrar

îți dăruiesc multă răbdare.

O au cu tine, dar absurd

nu știu s-o aibă și cu ele

și-atunci când sacul e la fund

încep furtunile de perle.

Iar pe final de an ciudat,

se pot trezi ca dintr-un somn,

să-și facă-n suflete curat

și se transformă în claxon.

Tu fii deștept și doar respiră

așteaptă să se lămurescă

și fii prezent ca o sefiră

vibrând în sunetul ”Acasă”.

Umbrele Unirii

Îmi cresc crengi pe deasupra

ce mă-nalță-ntre stele

când mi-alunecă umbra

și se-afundă în vreme.

Îmi cresc fire de-albastru

ce-nfloresc pe cărare

când din galben de astru

gândul zboară spre mare.

Îmi cresc roșii bujorii

desenați pe obraji

când de frig se-ascund norii

printre vârfuri de brazi.

Vis de iarnă apare

pe aleile goale

când istorice umbre

se arată sub soare.

Mi-amintesc o poveste

de bunica mea spusă

despre ce-a fost și este

moștenirea ascunsă.

O unire în suflet,

o trăire de veacuri

astăzi este doar sunet

ce răsună prin parcuri.

Printre crengile goale

de copaci seculari

se mai joacă agale

amintiri de stejari

prefăcuți în români

hotărâți, curajoși

ce-au adus din străbuni

visul cel mai frumos.

Conștiința-n unire

ce-au lăsat-o ca zestre

construind cu iubire

un pământ de poveste

peste care să crească

oameni noi ca stejarii

într-o țară lumească

fără frici așa stranii.

Cogito, ergo sum!

Nu știu ce m-aș face fără cuvinte

aș rătăci pierdută prin umbre

și-aș încerca să pictez

soarele din boabe de orez.

Nu știu ce m-aș face fără flori…

Poate aș clădi totul în culori

și-aș pune parfum de rouă

să le croiesc haină nouă.

Nu știu ce m-aș face fără zile,

dar nici fără nopți senine…

sunt seva poveștilor noastre

influențate de astre.

Nu știu ce m-aș face fără soare…

Poate că în beznă se moare

și-aș dansa în Nimic

cu bucuria unui pitic.

Dimineți

În diminețile cu nori

mă-ndrept agale către flori

unde găsesc povești ascunse

spuse noaptea de buburuze.

În diminețile cu frig

m-adun în pat ca un covrig

și-aș bea oceanul planetar

aburind cald dintr-un pahar.

În diminețile cu somn

caut în pernă să mai dorm,

să mă cufund în Dumnezeu

când viața-mi cere să fiu eu.

În dimineața de acum

ascult cum versul face drum

spre sufletul care-l citește

creându-și propria poveste.

N-am somn

N-am somn nu pentru că n-aș vrea

să dorm cu capul pe un colț de stea.

N-am somn nu pentru că muncesc

și n-aș vrea să alerg după cai verzi pe pereți. 

N-am somn nu pentru că mă frământ

toată noaptea rulând doar un singur gând.

N-am somn de fapt pentru că mi-a pierit

când am înțeles câte sunt de iubit.

Florile, gâzele, 

cerul, izvoarele 

munții și mările, 

nopțile, zorile.

Și stau cu ochii închiși și privesc

cum toate în noapte strălucesc

și din lumina lor se-mpletesc

visele mele într-un dans nefiresc.

N-am somn pentru că nu obosesc

să visez că trăiesc într-un corp omenesc,

când din infinit îngerii îmi șoptesc

să mă joc cu visul și să-l iubesc.

Alegeri

Din spini au înflorit iar trandafiri!

E semn de mare veselie.

Și din petale s-au născut iubiri,

ce au zburat înalt din colivie.

Din nori a apărut o nouă rază!

Nu se arată ca un soare încă.

Stă doar acolo și veghează

peste iubirile din stâncă.

Din liniște a apărut un sunet

și tu l-ai pus într-o chitară!

Dacă l-ai fi lăsat să fie tunet,

n-ai mai fi ars acum ca o țigară.

Când s-a născut marea

Când s-a născut marea,

Dumnezeu a tăcut.

Și a rămas pentru o vreme

nemișcat și mut.

Când s-a născut marea,

Pământul a înflorit.

Și de atâta bucurie

pentru o clipă s-a oprit.

Când s-a născut marea,

nu existau pești.

Dar spuma ei jucăușă

i-a creat din povești. 

Când s-a născut marea,

nu eram, nu erai.

Era doar strigarea

unui val catre Rai. 

Când s-a născut marea,

Dumnezeu a tăcut,

Pământul a înflorit

și Rai a devenit

zâmbind spre infinit.