Ce a mai rămas din Memphis, prima capitală a Egiptului și magica Piramidă în Trepte a lui Djoser
Întorcându-ne la mașină, am pornit direct către Memphis, prima capitală a Egiptului înființată în urma unificării Egiptului de Jos cu Vechiul Regat (Egiptul de Sus) care a avut loc în jurul anului 1300 î.Hr. Ceea ce a fost la un moment dat unul dintre cele mai mari orașe ale lumii antice, arată acum ca un sat sărac. Și te face să te întrebi cum am venit noi cu acest concept de care suntem atât de mândri: „evoluția umanității”? De fiecare dată când intru într-un loc în care mă uimesc detaliile și măreția unor structuri și temple uriașe care stau acolo de secole și sunt construite în așa fel încât tehnologia modernă nu est capabilă să le replice, nu mă pot abține să mă întreb ”unde este evoluția umanității? ”. De obicei, aceste locuri se află în mijlocul comunităților sărace care nu dispun de resursele de bază pentru a trăi în mod decent, locuri pline de gunoi și sărăcie, iar tu te duci acolo cu ochii la aceste structuri și te întrebi ce s-a întâmplat cu această civilizație și unde sunt moștenitorii ei?
Nu am un răspuns la această întrebare, dar ceea ce vă pot spune este ceea ce ați putea vedea în Memphis. Există acest muzeu istoric în aer liber, unde puteți vedea o imensă statuie a lui Ramses al II-lea căreia îi lipsesc ambele picioare, de aceea este expusă în poziție orizontală. În curtea muzeului există însă și un colos al aceluiași rege care a fost foarte bine conservat și un Sfinx cu o greutate de 80 de tone aflat într-o formă mai bună decât cel de pe Platoul Giza. Mai mult, tot aici puteți vedea diferite statui de granit, sicrie și tablete datând din diferite perioade de timp. În plus, există și câteva standuri de alabastru în interiorul muzeului, de unde puteți cumpăra diferite statui mici. Unul dintre acestea este standul lui Ibrahim, care de la intrare a insistat să merg să-i văd magazinul. Eram într-o bună dispoziție, așa că m-am dus, spunându-i că nu voi cumpăra nimic, dar i-am făcut o poză lui și standului său pentru a vă arăta dumneavoastră, celor care citiți această poveste.
Ceea ce nu știam în acel moment a fost faptul că în Cairo și în împrejurimile sale sunt prețuri mai bune decât în Luxor. Deci, dacă mergeți acolo, vă recomand să vă cumpărați suvenirurile în Egiptul de Jos (partea de nord a Egiptului: Cairo, Alexandria etc.). Noi nu am făcut așa, ci ne-am propus să vizităm mai întâi și să ne gândim la cumpărături la sfârșitul călătoriei. Însă ne-am simțit puțin ”fentați” de comercianții din Luxor, chiar dacă ne-am târguit mult pentru câteva suveniruri.
În Memphis am petrecut literalmente 10 minute în interiorul muzeului, pentru că aveam pe agenda noastră să vizităm Piramida Djoser și Platoul Giza până la sfârșitul zilei. Așadar, ne-am întors la mașină și ne-am îndreptat spre necropola Saqqara unde ne aștepta ”Piramida în trepte a lui Djoser” (Stepped Pyramid of Djoser). În mașină, Esra ne-a dat instrucțiuni clare să nu vorbim cu nimeni care ne oferă un tur al sitului, deoarece ne va cere bani la final și, evident, să nu cumpărăm lucruri din obiectivele turistice, deoarece prețurile sunt uneori de 10 ori mai mari decât de obicei sau chiar mai mult. Și asta doar pentru că ești turist și ar trebui să ai mulți bani cu tine. Am o poveste amuzantă despre acest tip de comportament al localnicilor, așa că vă invit să mai treceți pe aici și să citiți și poveștile următoare.
Odată ce am intrat în sit, am fost asaltați de diferiți bărbați care încercau să facă pe ghidul sitului, exact așa cum ne spusese Esra. Au fost prea invazivi pentru gustul meu, dar am reușit să scăpăm de ei repede. După ce am trecut de coloanele impresionante de la intrare, iată și frumoasa ”Piramida în trepte a lui Djoser”, o structură în șase trepte, cu o înălțime de 62,5 metri, construită în secolul 27 î.Hr. ca loc de înmormântare pentru faraonul Djoser. Piramida a fost restaurată timp de 14 ani și arată uimitor! A fost deschisă vizitatorilor în martie 2020, așa că, sinceră să fiu, sunt foarte recunoscătoare că am ales anul acesta să vizităm Egiptul și să mergem acolo. Întregul sit arheologic arată minunat. Am mers mai întâi să vedem împrejurimile piramidei și să facem câteva poze.
Nu plănuiam să intrăm înăuntru, deoarece încercam să ne mișcăm repede pentru a ajunge la timp la Platoul Giza. Dar, Dumnezeu are întotdeauna alte planuri pentru tine, așa că la un moment dat am simțit această atracție de a vedea ceea ce este înăuntru. Și ne-am apropiat de un alt cuplu întrebându-l pe unul din anagajații sitului care vorbea în araba cu un alt bărbat, dacă putem vizita piramida și în interior. Celălalt bărbat era soțul unei doamne românce, așa că am început să vorbim despre locul respectiv, despre țara noastră natală în timp ce angajatul sitului ne deschidea ușa. Situl trebuia să se închidă la ora 15:00, de care ne despărțeau doar câteva minute, așa că toată lumea ne grăbea să părăsim locul cât mai curând posibil, dar nu și acest om care ne-a deschis ușa piramidei.
Am intrat mai ușor în acest pasaj care duce spre inima piramidei, deoarece era orizontal și foarte bine restaurat, în comparație cu cel al Piramidei Roșii din Dahshur. Aici ar putea intra orice persoană, deoarece nu necesită niciun effort suplimentar. Este ca o plimbare în parc, dar în loc de copaci și vegetație, ai pietre. 😊 Acest pasaj duce la o cameră de unde poți vedea la peste 10 metri în jos o altă cameră care a fost închisă. De fapt, când am ocolit piramida, am văzut o altă intrare mai jos sub pământ, care era închisă și același bărbat care ne-a deschis această parte a piramidei ne-a spus că cealaltă parte este închisă pentru vizitatori. Nu știu de ce și el nu ne-a spus motivul, dar la un moment dat acea parte a piramidei a fost deschisă, deoarece există diverse imagini online ale altor vizitatori.
fbt Picături de apă pe tavanul pasajului din În interiorul Piramidei în trepte a lui Djoser
Nu contează … Cred că intrare nu a fost pentru noi, așa că ne-am bucurat de partea superioară a piramidei și odată ce vizita noastră din interior s-a încheiat, ne-am întâlnit în afara piramidei cu aceleași îndemnuri de a ieși cât mai repede din sit pentru că depășiserăm ora de închidere.
Ne-am întors la mașina unde ne aștepta Esra pentru a ne conduce la Platoul Giza. Dar, înainte de a ajunge la mașină, am făcut câteva poze în afara site-ului cu poarta de la intrare și iată ce lucru ciudat a ieșit pe cameră pe una dintre ele. Jur că nu am văzut niciun extraterestru acolo, nici OZN-uri, așa că … 😊
Am ajuns destul de repede la următoarea destinație, deoarece necropola Saqqara este situată la 30 de kilometri sud de Cairo, așa că am ajuns la una dintre intrările Platoului Giza înainte de ora 16:00 pentru a avea suficient timp să vedem cele trei piramide. Programul normal al Platoului Giza este de la 9:00 la 17:00, dar ghiciți ce? Ne-am planificat vizita în Egipt în timpul Ramadanului și nu știam că totul în Egiptul de Jos (Cairo, Alexandria etc.) se închide cu 2 ore înainte în zilele de Ramadan. Aici, la poarta Platoului Giza, am înțeles de ce oamenii din ”Piramida în trepte a lui Djoser” ne grăbeau să părăsim locul cât mai curând posibil. Ciudat era că șoferul nostru, Esra, nu era la curent cu acest nou program, altfel ne-am fi planificat călătoria altfel.
Deci, dacă intenționați să vizitați Egiptul de Jos (Cairo, Alexandria și împrejurimi) în timpul Ramadanului, luați în considerare faptul că totul se închide cu 2 ore înainte de programul normal. În Egiptul de Sus (Luxor, Aswan, Abu Simbel etc.), nu există o astfel de regulă, iar programul diferitelor site-uri este și mai extins până la 21:00 (ex. Templele din Luxor și Kom Ombo). Dar voi scrie un articol mai practic, incluzând programul orelor tuturor siturilor pe care le-am văzut. Între timp, puteți citi câteva sfaturi și trucuri pentru o bună călătorie pe cont propriu în Egipt.
Va urma…
Sunt autor independent, iar dacă vă place ceea ce scriu, vă invit să-mi susțineți activitatea printr-o donație la alegere.