My Inner Peace

Îmbrățișări de pandemie

Ziua în care a murit îmbrățișarea

s-a născut furia, depresia, uitarea,

s-a dislocat o parte a iubirii

și-a devenit infirma omenirii.

Ziua în care am uitat să strângem

cu brațele amândouă ca-ntr-un fulger

un om, un suflet drag, sau un copil

ne-a arătat atunci că ne grăbim

să ne urâm din priviri și din vorbe

și pas cu pas să înțelegem că murim.

E straniu să te uiți cum lumea trece

prin valul zilelor de sevă goale,

cu frica morții care ne petrece

mai goi fără o caldă îmbrățișare.

Astăzi m-am bucurat atât de tare

să văd că omul a-nvățat din alte timpuri

și dintr-un scroll și-o zilnică postare

să aflu că sărbătorim ”o îmbrățișare”.

Și pentru că-mi lipsește ca și ție

de-un an de când vorbim de pandemie,

te-mbrățișez cu drag oricine ai fi

din versuri și iubiri din zori de zi.

Above the growing shadows

Life is the sum of cloudy days
forgoten under the sun rays,
it’s that eternal voice of heart
pumping endlessly my blood,
it’s the smile of happy times
cancelling my shitty rhymes,
it’s the journey to oneself
alongside a hidden elf.

Still… Life it is full of doubts
grown by a mind that seldom shouts,
it’s full of troubles and dispair,
coming worries, and lack of air,
it’s furry against self and others
nurturing dark and growing shadows.

Yet… Life is bright when light arises
growing inside odd Paradises
it’s our job to stay connected
and live it full and resurrected.

Metamorfoză

E roșu înghețat

și totuși pare-nfocat.

Petală cu petală

refuză sub ger să moară.

Zâmbește parcă

atunci când norii se-apleacă

și crește-n culoare

invocând un nou soare.

Nu-i simt parfumul

s-a-mprăștiat ca și fumul.

Și nici savoarea

ce s-a unit cu marea.

Încerc să-l prind

sub lupa de argint,

să-l fac al meu

ca pe un nou trofeu

Mă-ndrăgostesc

și pe loc înfloresc,

sunt trandafir

cu inimă de safir.

Camino de București

În fiecare pas

stă puterea ascunsă

a fiecărui glas

mort sub o frunză.

Și ca printr-o minune

se naște un sens

când soarele apune

și corpul este-n mers.

Există acea vrajă

pe care doar tu

o simți ca o bază

ce nu-ți spune nu

când vrei să te-avânți

să mergi mai departe

să calci și să uiți

cum mintea desparte

oameni rătăcind

prin visuri ce mor,

țeluri apunând

când sufletu-i gol.

E curată magie

să mergi fără gând,

să zbori prin vecie

călcând pe pământ.

În fiecare pas

crește iubirea

unicului glas

ce-anunță trezirea.

Alb-negru

În alb curg pene de înger,

în negru s-a pitit luna,

în nori plutește un fulger

și lasă să cadă bruma.

E frig de-mi îngheață și gândul!

Mai bine! El chiar nu-mi lipsește!

Și simt cu bizar tot pământul

sub frunze se zgribulește.

Doar zâmbetul naște o stare

de bine ce mă încălzește

și îngeri coboară din zare

iar focul din inimă crește.

Din alb se-ntrupează doi îngeri,

din negru se-arată și luna,

din stele cad oamenii sinceri,

când albul și negrul sunt una.

Fecioarele devin vocale

Fecioarele devin vocale

Și vocea lor mușcă timpanul!

După o viață de răbdare

au început să-și strige amarul.

Nu pentru că nu le mai placi

sau pentru c-ai greșit cumva,

ci pentru că-s pline de draci

pitiți prin umbrele de stea.

Fecioarele în general

sunt dulci și pline de candoare,

îți iartă multe și contrar

îți dăruiesc multă răbdare.

O au cu tine, dar absurd

nu știu s-o aibă și cu ele

și-atunci când sacul e la fund

încep furtunile de perle.

Iar pe final de an ciudat,

se pot trezi ca dintr-un somn,

să-și facă-n suflete curat

și se transformă în claxon.

Tu fii deștept și doar respiră

așteaptă să se lămurescă

și fii prezent ca o sefiră

vibrând în sunetul ”Acasă”.

Umbrele Unirii

Îmi cresc crengi pe deasupra

ce mă-nalță-ntre stele

când mi-alunecă umbra

și se-afundă în vreme.

Îmi cresc fire de-albastru

ce-nfloresc pe cărare

când din galben de astru

gândul zboară spre mare.

Îmi cresc roșii bujorii

desenați pe obraji

când de frig se-ascund norii

printre vârfuri de brazi.

Vis de iarnă apare

pe aleile goale

când istorice umbre

se arată sub soare.

Mi-amintesc o poveste

de bunica mea spusă

despre ce-a fost și este

moștenirea ascunsă.

O unire în suflet,

o trăire de veacuri

astăzi este doar sunet

ce răsună prin parcuri.

Printre crengile goale

de copaci seculari

se mai joacă agale

amintiri de stejari

prefăcuți în români

hotărâți, curajoși

ce-au adus din străbuni

visul cel mai frumos.

Conștiința-n unire

ce-au lăsat-o ca zestre

construind cu iubire

un pământ de poveste

peste care să crească

oameni noi ca stejarii

într-o țară lumească

fără frici așa stranii.

In the eyes of the past

In the eyes of the past

there’s the path of the present,

there’s the light of a meaning

growing in a false desert.

In the steps of the past

there’s the track of today

like a beautiful answer

shining out every day.

And the seed of tomorrow

is the moment of Now,

built outside any sorrow

it’s a blessing somehow.

A dog’s heart

A dog’s heart is full of joy

and his most desired toy

is your hand gently to bite

sitting always by your side.

A dog’s life is not that long

but he’s presence is so strong

guarding you from any sound

you feel safe with him around.

A dog’s heart can also suffer

if he’s life is becoming tougher

and he’s sent away from home

wandering around alone.

My dog’s heart is my connection

with divinity’s protection

and her snore is like a song

chanting blissfully all night long.

Cogito, ergo sum!

Nu știu ce m-aș face fără cuvinte

aș rătăci pierdută prin umbre

și-aș încerca să pictez

soarele din boabe de orez.

Nu știu ce m-aș face fără flori…

Poate aș clădi totul în culori

și-aș pune parfum de rouă

să le croiesc haină nouă.

Nu știu ce m-aș face fără zile,

dar nici fără nopți senine…

sunt seva poveștilor noastre

influențate de astre.

Nu știu ce m-aș face fără soare…

Poate că în beznă se moare

și-aș dansa în Nimic

cu bucuria unui pitic.