My Inner Peace

Oare de ce plâng norii astăzi?

Oare de ce plâng norii astăzi?

Plâng zgomotos

parcă vor să ne spele

de gânduri și frici

de panici, de rele,

plâng norii astăzi

cu picături grele.

Și glasul lor abătut

e ritmul scrisului mut,

care tastează în ploaie

trăiri care curg șiroaie.

Oare de ce plâng nori astăzi?

Și soarele oare de ce s-a ascuns?

A plecat din această poveste

și stă și privește de sus.

E un spectacol afară

și oamenii sunt mult mai triști

au uitat că-i primăvară

și rătăcesc între gânduri închiși.

Oare de ce plâng norii astăzi?

I-am supărat cu ceva?

Sau poate plâng să ne-arate

că dintr-un plâns și o stea

răsare un curcubeu

expresia unui alt Eu

care știe că plânsul

aduce cu sine răspunsul

ciclului universal

și-al vieții trăite dual.

Stardust

I’m going to leave my heart in a bottle

of dreams and magic stardust

just for the time my mind is in a battle

with itself and tries to adjust.

And then I’m going to take it out

and put it right back in my chest

chasing away any trace of doubt

removed from my mind’s list of guests.

And all the stardust shining inside

I’m going to use it in spells

enchanting my mind to become bright

and work with my heart and my cells.

Cause in the end we are just dust

coming down from the space

and only the mind makes such a fuss

trying to build us a base.

Din joacă

De nins,

de vis,

de stări de rece,

sufletul vesel iar petrece.

Și caută să scoată afară

mătăsuri și culori de vară.

De frig

de ger,

de înghețat,

parcă și părul s-a schimbat.

Și vrea să știe cum arată

cu o culoare așa… mai plată.

De stat,

de dor,

de versuri dragi,

m-am apucat să pictez fragi,

ce nu rimează întotdeauna

ci se agață ca și luna

de suflete și inimi mari,

de vis,

de ger,

de dor,

de flori.

Sens

În liniște adoarme starea

de alergare după mituri

și-n vocea ei se schimbă zarea

plutind adânc în ochi de vulturi.

Cu lăcomie ai vrea să auzi

ceea ce omul nu ascultă

dar vulturii au ochii surzi

ce doar planează ca o plută.

În liniște nu ești cum crezi.

Ești și atât. Și te cufunzi.

Când nu mai vrei începi să vezi

cum tu nu ești când te afunzi,

în sunetul tăcerii sfinte

din care ies la suprafață

sunete simple și cuvinte

ce n-au nici voce și nici față.

Și din tăcerea abisală

alunecă cuvântul nou

și se așază pe o coală

dând voce chiar lui Dumnezeu.

N-aveam deloc cuvinte astăzi

însă simțeam cum mă cufund

într-o adâncă ploaie mută

ce se transformă în cuvânt.

Și din cuvânt se naște versul

ce-alunecă ușor ca ceața

și ziua mea își reia mersul

când din tăcere curge viața.

Dincolo de stele

Ieri am scuturat cerul de stele

să pot privi dincolo de ele.

Și mare mi-a fost uimirea

când am găsit Nemurirea.

E dulce și plină de vrajă,

iar lângă ea stă de strajă

Nimicul înalt ca un brad

și îmbrăcat tot în alb.

M-am apropiat să-i vorbesc

Nimicului cel nelumesc

și m-a privit cu blândețe

dezvăluind mii de fețe

din lumea ce pare reală,

jucând pe o scenă goală,

fără să știe că teatrul

este Nimicul și Spațiul

ce străjuiesc Nemurirea

în care domnește iubirea.

Îmbrățișări de pandemie

Ziua în care a murit îmbrățișarea

s-a născut furia, depresia, uitarea,

s-a dislocat o parte a iubirii

și-a devenit infirma omenirii.

Ziua în care am uitat să strângem

cu brațele amândouă ca-ntr-un fulger

un om, un suflet drag, sau un copil

ne-a arătat atunci că ne grăbim

să ne urâm din priviri și din vorbe

și pas cu pas să înțelegem că murim.

E straniu să te uiți cum lumea trece

prin valul zilelor de sevă goale,

cu frica morții care ne petrece

mai goi fără o caldă îmbrățișare.

Astăzi m-am bucurat atât de tare

să văd că omul a-nvățat din alte timpuri

și dintr-un scroll și-o zilnică postare

să aflu că sărbătorim ”o îmbrățișare”.

Și pentru că-mi lipsește ca și ție

de-un an de când vorbim de pandemie,

te-mbrățișez cu drag oricine ai fi

din versuri și iubiri din zori de zi.

Above the growing shadows

Life is the sum of cloudy days
forgoten under the sun rays,
it’s that eternal voice of heart
pumping endlessly my blood,
it’s the smile of happy times
cancelling my shitty rhymes,
it’s the journey to oneself
alongside a hidden elf.

Still… Life it is full of doubts
grown by a mind that seldom shouts,
it’s full of troubles and dispair,
coming worries, and lack of air,
it’s furry against self and others
nurturing dark and growing shadows.

Yet… Life is bright when light arises
growing inside odd Paradises
it’s our job to stay connected
and live it full and resurrected.

Beginnings

In the shadows of the night

I am looking for that light,

for that tiny shiny light

growing strongly in my heart.

In the silence of the breath

there’s a whisper of the death

followed by a new born life

keeping this body alive.

Past is dead and left behind

leaving space for us to find

a new dawn in every breath

a new future there to get,

a New Year, a New Day

something special on the way

waiting for the eyes to see

how a seed becomes a tree.

In the shadows of the night

I am looking for that light

for that tinny shinny light

growing strongly in my heart.

It’s the light of my connection

with my inner voice perfection

keeping my feet on the ground

while I’m wandering around,

flying up above the stars,

acting like the angry Mars,

losing faith and feeling down,

waking up and wear the crown,

that makes us a royalty

when we keep our loyalty

to that inner voice perfection

showing us the right direction.

Metamorfoză

E roșu înghețat

și totuși pare-nfocat.

Petală cu petală

refuză sub ger să moară.

Zâmbește parcă

atunci când norii se-apleacă

și crește-n culoare

invocând un nou soare.

Nu-i simt parfumul

s-a-mprăștiat ca și fumul.

Și nici savoarea

ce s-a unit cu marea.

Încerc să-l prind

sub lupa de argint,

să-l fac al meu

ca pe un nou trofeu

Mă-ndrăgostesc

și pe loc înfloresc,

sunt trandafir

cu inimă de safir.

Camino de București

În fiecare pas

stă puterea ascunsă

a fiecărui glas

mort sub o frunză.

Și ca printr-o minune

se naște un sens

când soarele apune

și corpul este-n mers.

Există acea vrajă

pe care doar tu

o simți ca o bază

ce nu-ți spune nu

când vrei să te-avânți

să mergi mai departe

să calci și să uiți

cum mintea desparte

oameni rătăcind

prin visuri ce mor,

țeluri apunând

când sufletu-i gol.

E curată magie

să mergi fără gând,

să zbori prin vecie

călcând pe pământ.

În fiecare pas

crește iubirea

unicului glas

ce-anunță trezirea.