Umbrele Unirii
Îmi cresc crengi pe deasupra
ce mă-nalță-ntre stele
când mi-alunecă umbra
și se-afundă în vreme.
Îmi cresc fire de-albastru
ce-nfloresc pe cărare
când din galben de astru
gândul zboară spre mare.
Îmi cresc roșii bujorii
desenați pe obraji
când de frig se-ascund norii
printre vârfuri de brazi.
Vis de iarnă apare
pe aleile goale
când istorice umbre
se arată sub soare.
Mi-amintesc o poveste
de bunica mea spusă
despre ce-a fost și este
moștenirea ascunsă.
O unire în suflet,
o trăire de veacuri
astăzi este doar sunet
ce răsună prin parcuri.
Printre crengile goale
de copaci seculari
se mai joacă agale
amintiri de stejari
prefăcuți în români
hotărâți, curajoși
ce-au adus din străbuni
visul cel mai frumos.
Conștiința-n unire
ce-au lăsat-o ca zestre
construind cu iubire
un pământ de poveste
peste care să crească
oameni noi ca stejarii
într-o țară lumească
fără frici așa stranii.
