My Inner Peace

Îmbrățișări de pandemie

Ziua în care a murit îmbrățișarea

s-a născut furia, depresia, uitarea,

s-a dislocat o parte a iubirii

și-a devenit infirma omenirii.

Ziua în care am uitat să strângem

cu brațele amândouă ca-ntr-un fulger

un om, un suflet drag, sau un copil

ne-a arătat atunci că ne grăbim

să ne urâm din priviri și din vorbe

și pas cu pas să înțelegem că murim.

E straniu să te uiți cum lumea trece

prin valul zilelor de sevă goale,

cu frica morții care ne petrece

mai goi fără o caldă îmbrățișare.

Astăzi m-am bucurat atât de tare

să văd că omul a-nvățat din alte timpuri

și dintr-un scroll și-o zilnică postare

să aflu că sărbătorim ”o îmbrățișare”.

Și pentru că-mi lipsește ca și ție

de-un an de când vorbim de pandemie,

te-mbrățișez cu drag oricine ai fi

din versuri și iubiri din zori de zi.